Versuri despre cum ma sting
I

Apusul sumbru al mortii inaripate
Asculta lupii prin paduri intunecate
Cu vantul si teama,cu frigul si iarna
Si luna nebuna pe-un voal de smaragd:
Cand ninge,vagi umbre imi joaca si
Scari nesfarsite se-ntrec inspre cer-
Apusul sumbru al mortii duhneste
Cu lupii nemernici urland un mister.

II

Amorul meu negru cu negru se-ncarca,
Si negru inchis sta descompus in lumina
Cand ochiul ei negru,salbatica vina,
Adanc se-nfioara-si trist rade,parca.
Amorul meu negru cu negru se-ncarca,
Si negru deshis spalaceste-n lumina
Cand parul ei negru,o muzica lina,
Adanc ma-npresoara-si viu plange,parca.

III

Adanc apele se-nchid in mine,
O roza de aur ma-nchipui aproape:
Ochii nu ard plapand la fereastra.
Nici seara din ochii mei…

IV

Aiurea ma simt,dar nu mult timp
Voi dansa cu moartea in cercul meschin
Al tristetii cu seara deschisa in gand.
Un timp…odata voi iubi trupuri?
Sau ea va dansa cu moartea
Pe trupuri de fum…sa iubesti infinit
Ca o gheata de foc:sublim.
Aiurea ma simt,vid ca nu sunt.
Mi-e frig-iar tie,frica sa dansezi
Cu moartea pe trupuri de fum…

V

Atunci am plans vantul
Iernatic cu mii de culori
In visul ce spulber nebun
Un fior-pe reci trepte
Si negre ma-nchipui
Vantului frate si sufar-ambiguu.

VI

Antic,cadavrul spunea intr-un cant:
“despre mine minciuna,iar de viata nicicand
n-o sa beau totdeauna-injura-voi in gand.
Dincolo,carnea ti-e buna a o strivi de ajuns.
Trupul tau nobil e-o raie,un plans.Lenes ma
Strange-acest chin nesupus…
Dragostea,ura,urmaresc si-n mormant sufletul
Putred si lanced in vant.Domnul tau rece aici nu-i
Un sfant-e-un suflet pereche preamarit intr-un cant…”
Antic,cadavrul spunea intr-un cant.

VII

Astazi e maine cand se-nvelesc
Fulgii cu smoala;
Oricum eu=eu
Sub cascada pustie-ndelung.
Astept visul ei sa-mi fie mormant…

Existenta

in raport
123…
sa fugim
sau
sa stam
cum
123…
sange
un strop
sau
un om
prin
abc…
artist
sau
bufon

Ars poetica XVII

sa-ti spun cum gandesc,mizer cititor
de productii poetice,nu ar fi mare
lucru din partea mea:un psiholog
ti-ar sugera sa eviti proasta-mi companie,
cica as crea inutil libertati schioape-ndeajuns.
dar lasa,spune impreuna cu mine o blasfemie
sau arunca-ma in noroi inzecit,cititor bine masluit!

Nocturna

Mereu noaptea care plange
Margarit pe bolta rece,
Lup transfigurat petrece
Printre fulgi usori de sange.
Argintiu trezeste iarna
Urlet viu de peste creste,
Neguri se-mpletesc celeste
Umbrelor ce-neaca marna.

* * *

nimeni nu mai are nevoie de poeti-doar de pictori strigoi,
cand moartea strabate si plictiseala si viata
ca lancea un trup dezvelit pe campul cu flori vestede
de soarele alb
…………………………………………………………….
Un loc,un timp,un spatiu crucificat arhetipal.

Frumoasa Isabel,chip intors

Nimeni n-o iubeste pe frumoasa Isabel,
Tanara fecioara fara vre-un tel,
Mandra ca luna transpusa-n inel,

Vai,saraca,fumoasa Isabel,chip intors.

Fereastra plangea-n parul ei verde,
Nici tanarul hidos din cetate n-o vede,
Umbra-n perete mereu i se pierde,

Vai,saraca,fumoasa Isabel,chip intors.

Oglinda,nu-i ea pe pamant mai frumoasa
Decat orice floare-nmiresmat aleasa?
Oglinda nebuna ramane tot stearsa…

Vai,saraca,fumoasa Isabel,chip intors.

-Cantecul colorat ce rasare din vale
Oh,suflet sinistru,e moartea calare?
Asa vorbea tineretea-i in soare;

Vai,saraca,fumoasa Isabel,chip intors.

Parintele incet o-nveleste-n marama,
El singur o aseaza ciudat pe o strana
Si vesel dispare calare pe-o coama…

Vai,saraca,fumoasa Isabel,chip intors.

***

imparte anii si mie,si tie,
din tolba tesuta cu mii de ocari,
hidoasa nevie,cea baba carunta,
buboasa,cornuta,o nimfa-n culori.
cu domnul alaturi,delaturi o suta
cadavre golite de viata si-n zare
un foc se-mpresoara,mereu din cucuta
hidoasa-aratare trezeste si moare.

De iarna

Pustie e iarna topita-n divers
nici un copac nu mai plange
in rosu cele trei tristeti acviline,
uitarea nebuna,paiata-n apus
sau globul de huma.
e neinteles si ridicol cimentul
dintre noi,expresie a oglinzii
cernute prin vid,
unu si doi si trei si patru,
insuficient pentru a mai naste ceva.

Reflex

din spaima chemarea
ce-ntinde avantul cuminte
cu soarele,luna,unul
prin intuitie
dar nu sufletul meu
nu mai viseaza focul
plutind in mister
a cunoaste sau nu:
iata marele arcan
al vietilor neimplinite
pustiu,vesel,uman

Sapte poeme intru nimic

I
urletul imi suna
a flori iar
azi razele intelepciunii
coboara din
intuneric intr-un
hieroglific
mod de
expunere:cand dorm
unul e universul
si-i noaptea
un soare arzand

II
sigur cunosc
dar nu stiu
ce e alb
ce e negru
sau rosu deplin
ma iubesc
si iubesc
hermafroditul
ce se-nchina
senin:doi plus
porumbelul stalcit
parca curios

III
am avut o revelatie
pe cand
numerele ma inchideau
intr-un cerc
simplu simplu simplu
din reflectii
ale apelor moarte
tot ce n-am
fost
n-am gandit
cu folos dar
n-am plans cu rotile
inghetate

IV
trupul
nu cred
azi
nici
focul
de sus
maine
arde
echilibrul
stins
cu neli
nistea
ieri

V
cantecul lebedei
sau tot
ce-i tarziu revine
parfumat de reprosuri
ca si opera
cuprinsa de ceturile
imaginatiei semioperative:
obscur,tot mai obscur,
spal piatra de negrul luminii

VI
geamul e spart
iar papusile ard
sa mor langa
trupul meu nimicit
un cantec-inchide-ma,
frate Hristoase,
cinci linii si cercul

VII
Summa scientia nihil scire
sau a cunoaste compus
este inevitabil o cruce de fier
sau un glob de pamant

de nicaieri spre niciunde

de nicaieri spre niciunde teoretic Dumnezeu
e un gol in materie o simpla exceptie a unui
trup de altfel atat de ordinar observat nestingherit
in putreziciunea sa goala momentului erotic
descalcit imediat ca un gest de o inestimabila cruzime
egoista complementari absurdului cu aripile taiate adanc
in numele sacru al formelor inexpresive si pur aleatorii
nu mai intelegem padurea nici macar luminata blajin
inimii sufocate tocmai prin nuantele corosive
purtate in pantecul legii preeminente stancilor slefuite
artistic din voia misterului natural-individual

tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta scumpa luntre aurita
nu-s vorbele maiestre cusute-n fir de-argint pe file-ngalbenite
glasuind pre limba cadavrelor slavite regatul gaunos al lenei
oricarui porumbel tradator intr-o palarie imprumutata cu invidia
nascatorilor de rau sau de lumina inteleasa diform

semn

orice punct imi socoteste admirabil caderea
ca un spectacol de larga audienta
dar nu punctul rezuma intelepciunea erodata
asa ca privesc si rad cat se poate de grotesc
la propriul meu spectacol considerat o suma de erori
intangibile oricarui univers creat matematic discret

niciodata prea tanar sa amestec nu mai ascult demult
pasii interiori ai tuturor mortilor care se impletesc in mine
spre a ma confunda ridicol intregului sistem sufocat
de o reala frica profund necesara calitatii de om depersonalizat
concret-doar sa dormi la nesfarsit fara sa spargi sfera simbolurilor
inflacarate de spiritul ascuns intelectului progresiv

tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta luntre aurita
nu-s florile-nrobite unui parfum suav nici valurile limpezi
din care-adesea ingeri urca inimii temple descentrate permanent
ci gandul mereu liber ca-ntr-un nonsens
gasi-voi eu odata un centru de lumina

inaltare metafizica

inaltare metafizica
comun sting
verbul uzat
imagine
intuitiva
in derularea universului
caut
haos elegant
transcendent sinelui
libertate zbor hairesis
panorama
a
tuturor reprezentarilor
ideale

strafulgerari negre

speranta
abis
inocenta
perversitate
neant
intangibil
alfa
pentalfa
ocult
azur
neputinta:
poem rasfirat
printre
morminte
de
plumb

zvon

am auzit ca oceanul
se-nchide si cerc
ma incanta vorbind
mai siret decat
soarele stanca

orizont

campiile mate
usor
gand de fuga
undeva
nu pe ape de stanca
iar stau
s-t-a-u i-a-r
n-am sa plec
niciodata
mi-au furat
scara si cornul
de leac
blestematii
campiile mate

autoportret

atat de departe soarele
arde ca o flacara moarta
topindu-se nedefinit dintr-un
punct intr-un punct gol cu
frigul si noaptea stapani ai
regatului fara cheie-un
cavou amplu legat in destin

viata

poetul se naste mut
nu stie cuvantul
simte culorile
pulsand aproape
muzica rasunand vag
pe clape
roua ce-ntoarna aurul
magic inefabil estetic
si tragic

(nu sunt eu...)

nu sunt eu prapastia din stanca
cu sfioase cadavre sfasiate de
pasari si ecouri ramase sa planga
tacut sangele urmei nascute din
libertatea pietrei ca o chemare-un cant
ragusit si miop atatea glasuri ma
pipaie circumspect incat numai
cerul elastic sunt eu o masura a
puterii in vid socotit de putere

ca niciunde tacerea un univers

cu mine incepe lumea as putea spune
ignorant ca orice individ neputincios
si sa incid ploapele grele spre a nu
mai sti nimic decat prietenoase himere
intr-un spatiu golit sistematic de sforile
nevazute ale unui mecanism amplu
mai amplu decat dumnezeu intrupat cartii

cineva a mantuit lumea prin cuvinte candva
ue nu mai pot decat s-o ucid multiplu prin
cuvinte-sicriu buruieni in numele libertatii
primare

***

n-as vrea sa plang astazi moartea soarelui
intr-o baie parfumata cu petale albe de
trandafir
adieu copil al tenebrelor viscerale
o carte rotunda anunta focul trecut
alege abcdefghijklmnopqrstuvwxyz aleator
si improvizeaza tacut o rugaciune ireversibil
ratata deplin

contemporan

sondele purpurii agaseaza continuu
mintea norilor liberi
arborilor plastici desfa
surati simplu spre cer
muntilor aspri sfatuitori
intr-o continua sangerare ritualica
sistem prelungit de tevi
ruginite ca un cosmar
apocaliptic cu trambite
de profet antichrist
verde iarba mai e doar un tablou prafuit