somn

caderea
regina
apele
acele nevinovate pasari
care cutreiera sangele
si nici o
adiere de soare
pe pantecul
gol

soapte
ca niste
strigate in pustiu
acolo doi canari
spanzurati
de cablul electric
viseaza
la auschwitz
dachau
treblinca
intinderile siberiei
si aplauda
sec

suflete inteligente
isi spune cu ochiul de soare
sa stiu nu mai dorm
cred ca am uitat
cu fruntea pe creste
livada de visini

miracol

sunt ingeri care zac pe jos
poate ca sunt bolnavi
imi spui si treci mai departe
dar nu mai departe de colivia
din care ridici ochii ca un prunc
ce iese din negura pantecului rotund
cu aerul lunii si zambetul stelelor
la apus

furnicar

cu picuri mari de cerneala
orizontul ucide indelung luminile
in amurg soarele diminetii ca un punct
inrosindu-se discret acelor umbre
care cuprind campiile cu teama
copacii tineri si florile rupte
zig zag peste potecile acum invalmasite
de neguri de ceturi de aburi de duhuri
vorbite din lumi de nesansa

si calm si iubire si frig ca de gheata
pustie padurea nici tremur de corb peste noapte

aici langa mine se vad blocuri betoane
cu sute de oameni mai strambi ca lumina ce
cade pe nouri grea precum omatul pe casele
iarna papusi care striga vrem paine vrem paine si
circ la ferestre doar ciori care zboara in carduri si tipa
nenorocul zilelor oarbe din nastere pentru chemarile hulei
batrane o tempora o mores doar carii pe dintii duhnind ca de glod

nici calm nici iubire doar frig ca de gheata
prea plin e orasul nici urma de cantec de mir sau prihana

eros

graunte de iubire
inima ta cu ochii intredeschisi
ucide cuvintele si inalta culori
de senzatii trupului meu
corabie ostenita din drumuri
departe de tine
am adormit in tine
ca urmele marii pe corolla
albastra a soarelui de amiaza
tanar sorbindu-ti interior fructul
de eva fluture in zborul
dincolo de vremea sarutului

dizolvare unu

pe rauri de smoala imaginile curg din
oglinda in flacari-
lacrimi si frunzele din inaltul larg al cerului-
imi spui la ureche soptit necuvintele
soarelui blond mergeau alaturi ca doua umbre
dinspre apus picaturi de roua

mi-e inima seaca
nebunii oraselor au sorbit din ea
insetati de Gloria cezarului
nobile muncitor adasta in valea adanca
pietrele cu izovr de stiinta
daca mesteca praf din pulberea zeului orb
din nou sah la e sapte numarul
coardelor mute la unison

semn

varf de munte
in urletul lupilor
spaima fiarelor
duhul putred
din crugul
pamantului
miros cu jale
pe cararea cu bezna
si luciri
nazdravane pe
podul arzand

recul

pe ochiul noptii
luna adie surasul
ei tandru ca o pasare
goala inotand alba in abis

calatorie

sacalul varsa spiritul sau
noroaielor albastre dintre urma goala
a unei disolutii neuronale
si flegma motrica depusa de melcul
scuipat din oceanul primordial
o data cu suferintele corbilor ucisi de raza
soarelui in lumina

constiinta pamantului nu decide
aurora boreala ci zborul zeului intrus
in pesteri abisuri de pantece amintire
matriceala dincolo unde istoria regreseaza prin
destinul pietrelor imprastiate divers pe cararea
muntelui ce strapunge orizontul din mare
imago mundi intr-un ciob de sticla colorata

vin ploile sa apere memoria celor orbi
celor fara de culoare in forma viermii
pamantului dispusi sa piarda pruncul
mirabilei seminte acel foc din apa increatului semn

fuga

neagra
inima
cauta
izvod
pentru
cunoasterea
cainilor

rest

se stinge lumina
peste albul
cadavrelor
ca o flacara
in agonia
sfarsitului

metamorfoza

o ceasca de cafea
am baut
o singura ceasca
la sapte fix
la ora cand trupului
batran
i se face sete
o cumplita sete

si

bolta refuza
ofranda pestelui
corabie beata
spre insula
din pantoful
sirenei –
oh acest vagin
umed plin de
urmele cailor
cu aripe surde

dizolvare doi

pe rauri de smoala
imaginile din oglinda in flacari
curg
lacrimi ca frunzele din largul
inalt al cerului
imi spui la ureche soptit
necuvintele
“ploile iubitul meu nasc
copiii foamei cuprinde-ma
cu trupul soarelui blond
si-nchide-ma-n aur”
mergeau alaturi ca doua umbre
dinspre apus picaturi de roua

mi-e inima seaca
nebunii oraselor au sorbit
insetati de gloria imparatului mustelor
nobile
muncitor
adasta in valea adanca
pietrele cu izvor din stiinta
daca mesteca praful din pulberea
zeului orb vorbeau arareori ursitoarele
dar priveste din nou sah la e sapte
numarul cu personalitati schizoide
si ruperi calme de nori

liniste

focul ridica
peste lumini
aer de smoala
topita

luceferi
blanzi
noapte alba
prietene
in strigatul
calm de luna

zbor

impreuna ucid orizontul
tinrei alergand printer mormane
de lesuri un suvoi limpede din
care se ospateaza fatarnici
corbii dunelor de nisip

impreuna cuprind capatul
culorii de ceara surasul se
topeste in strafunduri acolo
unde inima nu-si mai poate
vorbi glasul

impreuna deseneaza speranta
unei regasiri cu streangul
ironiei deasupra umerilor goi
arca de peste glasul cuvintelor
ce se sparg de malul iluziei

impreuna chiar si despartiti
de materie o singura inima
o floare in rasarit de apus

eros

o zi de vara surasul tau
venera a florilor tacute sub
vantul ce adie petalele usor
sa-mi vina cald pe buze
ca un parfum deschizator de pofte
in nopti in seri in zile de dorinta
tu cea mereu nedeslusita
cu ochiul de migdala sanul hiacint
trecand atat de simpla prin orele
desarte ca sa-ncununi cu laur
marile treceri deschise
in soaptele serpuite la care se pleaca
luna in voia iubitului soare